Skip to content

O nouă critică a fenomenului piţipongic.

15/11/2009

Să nu credeţi că am vreo problemă personală cu piţipoancele. Nu cunosc nicio persoană care ar putea să fie descrisă drept piţipoancă (ok…nu cunosc bine nicio piţipoancă).  Sincer, nici măcar nu mi-e pe deplin clar ce înseamnă cuvântul. Cert este că există un trend de câţiva ani încoace, şi nu cred că nu ni s-a întâmplat tututor măcar o dată să spunem „Eh, asta e piţipoancă” . Fetele care au un anumit stil vestimentar, mod de viaţă şi – cel puţin aşa se spune- un grad de inteligenţă relativ redus, au primit denumirea generică de piţipoance.

Suntem obsedaţi de piţipoance. Pentru că indiferent de ce am spune, şi haina face pe om. Ne uităm la oamenii de pe stradă, din magazin, din autobuz, iar ochiul nostru critic încearcă să îl încadreze într-o anumită tipologie. Cu piţipoancele este cel mai uşor. Este suficient ca o fată să fie îmbrăcată în haine „trendy”, de obicei mulate/decoltate, şi să pară ca şi cum ar fi stat în faţa oglinzii cel puţin 3 ore (pe întuneric). Dar scopul meu acum nu este să fac portretul robot al piţipoancei, nici să-i critic gusturile în materie de modă, etc (asta se face de obicei aici). Aş vrea să încerc să privesc fenomenul „piţipongic” din perspectivă feministă, sau aproape feministă.

Într-un stil foarte minimalist,  piţipoanca ar putea fi definită drept o persoană de sex feminin care îşi contruieşte o imagine de femme fatale folosing diverse tertipuri: haine de firmă, unghii false, extensii. Scopul este de a atrage (din partea bărbaţilor) admiraţie şi avantaje materiale. Nu este neapărat vorba despre nişte tinere needucate. Oricine a intrat vreodată într-o facultate oarecare a putut observa stereotipica piţipoancă studentă. Câteodată am impresia că nu trăim toate pe aceeaşi lume. Consider că femeile au depăşit deja într-o oarecare măsură constrângerile unei societăţi dominate de bărbaţi. Am dovedit că suntem capabile să ne descurcăm fără ajutorul bărbaţilor. Avem dreptul la educaţie şi (teoretic) avem aceleaşi şanse ca şi un bărbat de a ajunge în niste poziţii sus-puse în ierarhia profesională. Putem obţine prestigiu social si profesional prin propriile noastre forţe. Bineînţeles ca trebuie sa depunem eforturi pentru a obţine lucrurile astea, dar mi se pare normal. Dupa faptă si răsplată. Dar nu tot timpul se întâmplă aşa. Femeile sunt încă adesea nedreptăţite atât în mediul academic, cât şi în cel profesional sau familial. Multe fete cred că efortul pe care trebuie să-l depună pentru a obţine o viaţă comfortabilă este prea mare, iar piedicile pe care le poţi întâmpina sunt aproape imposibil de trecut. Oamenii sunt comozi din fire, aşa că nu e nimic surprinzător în faptul că aceste femei aleg calea mai uşoara. Tot efortul ăsta de care vorbeam mai înainte ii revine bărbatului, iar piţipoanca (căci despre ea vorbem) culege roadele. Şi la urma urmei, nu e de mirare. E un joc de-a gazda şi de-a parazitul – şi alte vietăţi de pe planetă practică acestă meserie de când îi lumea.

Şi totuşi, mi se pare că nu merită să-ţi calci pe orgoliu şi să ajungi parazitul unei alte persoane. Mai ales când bunurile materiale pe care le primeşti în acest mod pot fi obţinute şi prin forţe proprii. Nu am de gând să ţin o lecţie de morală. Este la latitudinea fiecăruia să decidă ce cantitate de efort (intelectual, psihic sau fizic) este dispus să consume în schimbul lucrurilor pe care vrea să le aibă. Dar de vreme ce în secolul nostru femeile au aproape aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii, de ce să nu se folosească de ele? Nu a fost tot timpul aşa, şi ne putem considera mult mai norocoase decât bunicile şi străbunicile noastre care nu aveau încotro şi erau nevoite să stea lângă cratiţă (şi în acelaşi timp să-şi asume dublul rol de parazit şi sclav al soţilor).

„Feminism is about choice” – un citat care împânzeşte blogurile feministe de pe toată întinderea internetului. Încerc să nu le judec pe femeile care au facut alte alegeri ca mine, deşi nu îmi iese tot timpul. Dar câteodata mi se pare că „piţipoanca” personifică tot ceea ce feminismul a vrut să şteargă din societatea asta patriarhală în care trăim. Piţipoanca hrăneşte convingerea bărbatului (nu, nu mă refer la întreaga populaţie masculină, nici măcar eu nu sunt atât de absurdă) că femeia e un obiect care se poate cumpăra şi manipula după bunul lui plac. Şi asta ma infurie la culme. Zic şi eu.

P.S. Zău că nu mai scriu nimic despre piţipoance de acum încolo. Promit.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: