Skip to content

Bampirii care ne vrăjesc carotidele. Sau nu.

26/12/2009

Pentru că orice blog feminist care se respectă a scris deja despre Twilight, a sosit timpul sa rumegăm şi noi un pic subiectul. Dar poate că ar fi mai bine să-mi asum în totalitate responsabilitatea. Cred că sunt obsedată de Twilight. În sensul negativ, bineînţeles. Când cineva se lansează într-un monolog euforic despre meritele filmelor sau cărţilor din seria Twilight, îmi vine să gâtuiesc toţi vampirii sclipicioşi a căror mirificitate a fost aşternută vreodată pe hârtie. Asta pentru că, fiind pe vremuri fană înfocată a lui Anne Rice, ideea de vampir vegetarian cu piele strălucitoare la propriu mi se pare aberantă. Dar (un mare ‘dar’). După ce mini goth-ul din străfundul minţii mele şi-a vărsat dezamăgirea, mai rămâne ca şi feminista ce zace nu chiar adânc să se calmeze, dar e puţin mai dificil. Pentru că Twilight mi se pare un pic cam…hai să nu zic misogin. Anti-feminist.

Probabil că afirmaţia asta nici măcar nu mai este scandaloasă, pentru că a fost repetată la infinit de alţii mai mari şi mai înţelepţi ca noi. Dar cred că o scurtă analiză a seriei Twilight este destul de pertinentă în acest moment, mai ales că nu de mult a fost lansată partea a doua a filmului, iar strigătele de bucurie ale surorii mele mai mici încă mai reverberează în canalele mele auditive.

Există cel puţin două moduri de a percepe acestă serie de romane (căci voi vorbi mai mult despre seria de romane, dintre care am citit primul volum; filmul mi s-a părut mai puţin periculos şi, în acelaşi timp, mai plictisitor). Adolescentele văd o poveste romantică cu a cărei eroină se pot identifica uşor (pentru că nu are trăsături bine conturate, deci e uşor să te imaginezi pe tine în locul ei). Eroul este frumos, cu spirit cavaleresc, îndrăgostit lulea de eroină, şi este special. Special, adică este un vampir, şi deci incredibil de grozav, dar fără să fie malefic (e vegetarian, adica nu bea decât sângele unor animale pufoase şi nevinovate). Povestea este suficient de tâmpiţică pentru ca să nu fie nevoie de prea multe pagini dedicate intrigii, ceea ce înseamnă că rămâne mai mult spaţiu pentru fantezia voyeuristă a cititoarelor. Nimic nou în asta, Stephenie Meyer e doar o Sandra Brown PG-13 cu canini ascuţiţi (sau nu; afurisiţii ăia sclipicioşi nu au nici măcar canini ascuţiţi).

Dacă aş fi citit Twilight la 15 ani, probabil că nu mi s-ar fi părut revoltător deloc. De fapt, nu mi se pare extraordinar de revoltător nici acum. De acord, relaţia dintre cei doi adolescenţi din film (mă rog… adolescentă şi vampir conservat la vârsta adolescentă) nu este tocmai sănătoasă. Nimeni, nici o fată nici un băiat nu ar trebui să creadă că o relaţie normală este una de simbioză bolnăvicioasă şi că viaţa nu mai are sens dacă iubitul/iubita îţi dă papucii. Nu-mi place nici faptul că personajul principal feminin este unul pasiv care nu face mare lucru decât să se extazieze la vederea unui tip, oricât de palidă, mătăsoasă, rece şi perfectă ar fi pielea lui (nu citez din carte, căci efortul de a-mi procura un exemplar tradus mi se pare prea mare). În mintea mea, eroina este doar o marionetă care  îi lasă pe alţii să ia decizii în locul ei în tot ceea ce nu are legătură cu planurile ei măreţe de a deveni nevastă de vampir. Nu-mi place faptul că rasa inferioară, cea a vârcolacilor, este reprezentată de americani nativi. Sau (dar aici poate greşesc, pentru că nu am văzut decât trailerul de la New Moon) este un vampir afro-american. Poate că despic firul în patru şi poate că cei care acuză cărţile/filmele de misoginie exagerează.

Eu recunosc că nu găsesc nimic atrăgător la Twilight, dar poate că iar vorbeşte fana Anne Rice din mine, sau poate am uitat cum e să fii o adolescentă care încă suferă de sindromul prinţesei neajutorate. Şi cu riscul de a părea snoabă şi conservatoare… chiar nu le putem da copiilor noştri nimic mai bun de citit? Literatura abundă de proză nu tocmai feministă (Updike ar fi doar unul dintre exemple), dar care măcar e de calitate. Cred că putem sta liniştiţi şi să practicăm Twilight-bashing-ul doar ca sport, pentru că din punctul meu de vedere este exclus ca opera vampirico-siropoaso-romantică să aibă vreo influenţă de durată asuprea societăţii. Cititoarele înflăcărate ale lui Meyer o să se plictisească la un moment dat şi-şi vor îndrepta atenţia asupra unei alte creaţii care le permit să evadeze din cotidianul gri şi plictisitor.

One Comment leave one →
  1. 26/12/2009 17:08

    Nu ca nu sunt de acord cu tine despre vrajitorii de carotide, dar eu unul am citit Twilight cu placere. Adica, toate cele 4 volume. A existat un motiv principal, ce-i drept, acela de a avea in vacanta de vara suficient material de lectura care sa nu ma implice filozofic sau in alt mod nevacantier. Sunt convins ca exista parti-manifest in Twilight pentru un lifestyle pe care sa nu-l gustam si are de a face asa cum ai spus tu si cu vegetarianismul si cu feminismul. Lucruri de care mi-am dat seama in actul lecturii, dar cum nu consider ca literatura de loisir trebuie neaparat sa fie politically correct, mi-am permis sa-mi placa. Ulterior m-am distrat cu asta: http://www.books-express.ro/book/9780470484234/Twilight-and-Philosophy.html. Blackwell e Blackwell, iar titlurile eseurilor sunt delicioase. La fel si continutul lor. Asa ca acum am trecut si de etapa 2 a programului de divertisment si am dat din cap aprobator la problemele ridicate de diversi in cartea asta. Da, e o carte misogina si bazata pe trendsetting adolescentin. Altfel nici nu s-ar fi bucurat de receptia de care s-a bucurat.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: