Skip to content

Jocurile Foamei – un alt fel de reality show

14/12/2010

O nouă trilogie pentru adolescenţi ameninţă să atingă popularitatea seriilor Harry Potter şi Twilight. Scrisă de autoarea britanică Suzanne Collins, seria Jocurile Foamei (The Hunger Games în original) a fost publicată în 32 de ţări şi e în curs de ecranizare. Având în vedere succesul trilogiei, atât la public, cât şi la critici, aceasta a fost comparată, inevitabil, şi cu celelalte serii de pe lista celor mai bine vândute cărţi, în special cu Twilight. De ce tocmai Twilight? Pentru că în ambele serii se regăseşte motivul triunghiului amoros, omniprezent mai nou în literatura YA (Young Adult). Aceasta este însă singura temă comună a celor două serii, care sunt de fapt cum nu se poate mai diferite.
În Jocurile Foamei, acţiunea este plasată într-un viitor postapocaliptic în care America de Nord nu mai există, fiind înlocuită de Panem, un stat alcătuit din 12 districte subordonate unei autorităţi centrale numite Capitol. În fiecare an, doi adolescenţi sunt recrutaţi din fiecare district pentru competiţia care dă şi titlul trilogiei. În cadrul acesteia, participanţii sunt închişi într-o arenă şi obligaţi să se lupte între ei până la moarte, competiţia fiind televizată şi urmărită în direct de întregul Panem.
Eroina trilogiei este Katniss Everdeen care se oferă voluntară la Jocurile Foamei în locul surorii sale. Katniss este acel gen de personaj feminin pe care mi-ar plăcea să-l văd mai bine reprezentat în literatura pentru adolescenţi: este independentă, curajoasă, ia singură iniţiativa şi nu aşteaptă să fie salvată de nici unul dintre cei doi protagonişti masculini, Peeta şi Gale. Katniss este antiteza pasivei Bella din Twilight, cu atât mai mult cu cât este mai degrabă preocupată de soarta familiei sale decât de propria poveste de dragoste.
În plus, având în vedere conţinutul violent al cărţilor, impresia mea este că triunghiul amoros reflectă mai degrabă o încercare din partea autoarei de a face povestea mai accesibilă, exploatând nevoia de suspans a cititorilor, la fel cum, în primul volum din serie, Peeta şi Katniss, amândoi selectaţi pentru Jocuri, se prefac că sunt îndrăgostiţi pentru a câştiga simpatia telespectatorilor. Uşurinţa cu care cei doi îşi manipulează audienţa se datorează nu doar faptului că ei chiar se îndrăgostesc, ci şi credulităţii publicului lor, avid de senzaţional şi suspans, un public care se regăseşte uşor şi în realitatea contemporană, nu doar în ficţiune. O dovadă bună în acest sens este obsesia pentru aşa-numitele „reality show-uri”, care, în trilogia de faţă, ia o formă extremă: telespectatorilor le este oferită posibilitatea de a urmări cum participanţii se ucid între ei. Sigur că în realitate nimeni nu vrea să vadă aşa ceva, dar ideea principală ilustrată aici, aceea că industria entertainment-ului ar face orice pentru a-şi câştiga şi/sau păstra audienţa, nu este foarte departe de realitate.
Abordarea acestei teme actuale, precum şi personajele bine conturate fac din Jocurile Foamei o lectură interesantă şi recomandabilă atât adolescenţilor, cât şi adulţilor. În plus, după atâtea serii romance-fantasy apărute după Twilight (cum ar fi Fallen, Hush, Hush, The Immortals), în care rolul protagonistelor este să suspine după feţi-frumoşi care sclipesc la soare, o eroină precum Katniss Everdeen, fără puteri supranaturale şi al cărei prim scop este să supravieţuiască, nu să se îndrăgostească, e chiar binevenită.

masculin feminin

03/12/2010

Jean-Luc Godard a împlinit astăzi 80 de ani și aș vrea să profit de această ocazie pentru a vă recomanda un articol academic despre gen în Masculin, Féminin (1966): Gender Politics and the Critical Gaze: Jean-Luc Godard’s Masculin-Féminin (via @filmstudiesff).

Wondertunes: dark / dreamy

26/11/2010

Soap & Skin – Thanatos

Bat For Lashes – Daniel

Fever Ray – Seven

Metallic Falcons – Airships

Glasser – Apply

Link-urile săptămânii

21/11/2010

+ Le cinéma français change de sexe: Les Inrocks constată că, în ultimii ani, multe dintre cele mai interesante filme franceze sunt semnate de femei.

+ 400 Women e expoziția care spune NU violenței împotriva femeilor și care este dedicată victimelor din Ciudad Juárez și Chihuahua, Mexic.

+ Un prim trailer pentru o nouă reinterpretare a Scufiței roșii, în regia lui Catherine Hardwicke: Red Riding Hood. (Înainte să spuneți că nu vreți să vedeți un film regizat de aceeași persoană care a regizat Twilight, amintiți-vă că tot Catherine Hardwicke e responsabilă și de minunatul Thirteen – un film care trece testul Bechdel, btw.)

+ Top 48 Ads That Would Never Be Allowed Today (via mockturtle). Hm… oare chiar ar fi interzise toate? La cum arată peisajul publicitar din ziua de azi aș spune că nu.

+ Lauda de sine: Femei în acțiune. (Nikita, Buffy și Veronica Mars sunt câteva dintre fetele mele preferate de pe micul ecran.) P.S. Dacă urmăriți True Blood și/sau The Vampire Diaries, vă recomand să vă uitați (din nou) la Buffy, The Vampire Slayer – îl veți vedea într-o cu totul altă lumină decât acum câțiva ani când era pe Pro Tv și cărțile/filmele/serialele cu vampiri încă nu erau o tendință mainstream.

+ Gender In Audiovisual Media: Introduction, de Marion Gymnich [pdf, 13 pp].

+ Obsesia mass-mediei pentru greutatea vedetelor, un vlog semnat Reel Grrls:

Link-urile săptămânii

13/11/2010

+ Bitch ne amintește de Katherine Mansfield, oferind și un link către un site unde putem citi Bliss, and Other Stories în întregime.

+ Tot via Bitch: vagmagazine.tv – un mini-serial web care parodiază revistele feministe (pentru că – surpriză! – și feministele au simțul umorului).

+ Citind The Selby is in Your Place am aflat de Lorie Karnath, un personaj fascinant și doar a doua femeie președinte din întreaga istorie a clubului The Explorers.

+ Linda Holmes, autoarea blogului NPR Monkey See, recenzează episodul Glee de săptămâna aceasta, Never Been Kissed. Vouă cum vi s-a părut acest episod?

+ Și rămânem tot la Glee. Jezebel a scris deja destul de mult despre controversata copertă GQ de noiembrie, și iată, în sfârșit, și reacția Anitei Sarkeesian, autoarea videoblogului Feminist Frequency:

Wondertunes – Sleater-Kinney: Now & Then

12/11/2010

În septembrie, Carrie Brownstein anunța că renunță la postul ei de la NPR Music pentru a se ocupa de noul ei proiect muzical Wild Flag, din care mai face parte și Janet Weiss. Primul album Wild Flag va fi lansat anul viitor prin Merge Records, așa că până atunci mai ascultăm 1,000 Years, noul album al lui Corin Tucker.

Playlist-ul de săptămâna aceasta e, așadar, dedicat fetelor care ne-au dat una dintre cele mai bune grrrl rock groups, Sleater-Kinney.

The Corin Tucker Band – Doubt (1,000 Years, 2010)

Quasi (Janet Weiss on drums) – Little White Horse (American Gong, 2010)

Eddie Vedder feat. Corin Tucker – Hard Sun (Into the Wild, 2007)

Bright Eyes (Janet Weiss on drums) – Hot Knives (Cassadaga, 2007)

Sleater-Kinney – Entertain (The Woods, 2005)

Link-urile săptămânii

06/11/2010

+ Bitch are o nouă serie de blogging, Bechdel Test Canon, în care filmele sunt analizate pe baza regulii Bechdel. 432 trece testul și e primul film din această serie.

+ Portia de Rossi vorbește cu Oprah despre tulburările ei de alimentație din timpul filmărilor pentru Ally McBeal, însă cele două uită să discute și despre efectele pe care competiția dintre actrițe le-a avut asupra publicului feminin: Portia de Rossi, Ally McBeal, And A Generation Of Eating Disorders.

+ Dacă Extreme make over / Frumusețe pe muchie de cuțit vi s-a părut o porție dezgustătoare de reality tv, atunci pregătiți-vă psihic pentru… Bridalplasty!

+ Și pentru că tot suntem la capitolul frumusețe pe muchie de cuțit, un link către Pretty, de Katie Makkai – pentru că nimeni n-ar trebui să-și dorească să fie doar pretty.

+ Veți merge să vedeți Sucker Punch? Premiera însă e abia în martie 2011.

+ Urmăriți Community? Dacă da, cum vi s-a părut episodul de săptămâna asta, Aerodynamics of Gender?