Lara Logan rupe tăcerea
(Despre re-victimizarea Larei Logan am scris aici.)
Pentru 60 Minutes (CBS), Lara Logan a dat primul (și singurul) interviu în legătură cu cele întâmplate pe 11 februarie, în Egipt.
Aici puteți vedea interviul.
Aici puteți citi interviul.
+ 60 Minutes Overtime: After the assault: Lara Logan comes home
Logan: I had no idea how endemic that it is so rife, so widespread, that so many Egyptian men admit to sexual harassing women and think it’s completely acceptable. In fact, blame the women for it.
Pelley: Why are you telling this story now?
Logan: One thing that I am extremely proud of that I didn’t intend is when my female colleagues stood up and said that I’d broken the silence on what all of us have experienced but never talk about.
Pelley: What did they mean by that?
Logan: That women never complain about incidents of sexual violence because you don’t want someone to say, „Well women shouldn’t be out there.” But I think there are a lot of women who experience these kinds of things as journalists and they don’t want it to stop their job because they do it for the same reasons as me – they are committed to what they do. They are not adrenaline junkies you know, they’re not glory hounds, they do it because they believe in being journalists.
Wondertunes: In memoriam Poly Styrene
Full disclosure: Până în ziua în care s-a anunțat moartea sa, nu o ascultasem niciodată pe Poly Styrene (3 iulie 1957 – 25 aprilie 2011). Numele parcă îmi suna familiar, ceva legat de riot grrrl sau în orice caz, ceva din zona muzicii apreciate de feministe. Am ascultat puțin X-Ray Spex pe YouTube și a fost dragoste la prima audiție.
Poly Styrene (as Mari Elliott) – „Silly Billy” (Silly Billy / What A Way Single, 1976)
X-Ray Spex – „Identity” (Germ Free Adolescents, 1978)
Poly Styrene – „Sky Diver” (Translucence, 1980)
Poly Styrene – „Trick Of The Witch” (Gods and Goddesses EP, 1986)
Poly Styrene – „Virtual Boyfriend” (Generation Indigo, 2011)
Miss Representation [trailer]
Something to look forward to:
Miss Representation (Jennifer Siebel Newsom, 2011) [trailer]
via Jezebel
Yoko Ono despre feminism
Din interviul realizat de Interview Magazine cu ocazia festivalului SXSW:
VOLLMER: What’s your take on feminism and women’s rights here and in the world right now?
ONO: I think there is an incredible repercussion. We stood up for feminism and all that, and it came to a point that we were attacked so much that women got very intimidated and said, „No, I’m not a feminist, no, I think feminism is bad.” There’s nothing bad about feminism. We have to help each other, because there’s a lot of women in the world who are suffering because the fact is we’re not equal. It’s as plain as that. It’s still a men’s world. I don’t know. We’ll go on with it.
VOLLMER: What do you think about the revolutions in the Middle East with regards to women’s rights?
ONO: Incredible, isn’t it? I did know there will be some kind of backlash as well, et cetera. We have to work very slowly. Whatever happened in the Middle East is almost symbolic. Whatever happens to it, even if it just disappears, it’s in our hearts, we’ll remember it and that gives us incredible strength.
Yoko Ono – Move on Fast
Recomandare tv
Duminică, 16.30, TVR Cultural: Al doilea sex în România (6 episoade)
Mai jos, prezentarea documentarului (disponibilă pe site-ul TVR):
Platforma politică a partidului comunist român avea ambiția de a depăși statele capitaliste. Cursa împotriva Occidentului duce la exagerarea campaniilor de egalitate a celor două sexe, susținute prin legislație și printr-o vizibilă ambiție generalizată de a nu discrimina femeia. În ciuda acestor eforturi, societatea post-comunistă a moștenit un cadru social diferențiat inegal pe criterii sexuale și considerat de țările din Vest drept profund sexist. Femeia rămâne în continuare ‘al doilea sex’, după cum scria Simone de Beauvoir. Diferențele sexuale care stau la baza inegalităților sunt inscripționate aadar mult mai profund în cultura și tradițiile încurajate de propaganda comunistă, rămânând intacte chiar și după preschimbarea legislației și a politicilor sociale. O examinare profundă a culturii, așa cum a avut loc în țările din Vest, ar fi fost imposibilă într-un mediu schizoidat de cenzură și de supraveghere polițienească. Ce anume ar fi trebuit modificat? De ce legislația și politicile de încurajare a femeii nu au fost suficiente? Seria acestor documentare explică pas cu pas acest aparent paradox, punând sub lupa investigației arhiva Televiziunii Române. Realizator Raluca Bibiri
Link-urile săptămânii
+ Regula misoginismului bancar – despre o reclamă din seria „femeile sunt proaste”.
+ Pictorialul „Cadeaux” din Vogue France: sexualizarea fetițelor sau doar o critică la adresa industriei de modă? Ar mai fi de menționat că pe coperta acestui număr, Tom Ford e în compania unei domnișoare de 14 ani, care în nici un caz nu arată de 14 ani.
+ Agenția de carte scrie despre expoziția Statement: I Advocate Feminism de la Viena, care „pune în dezbatere problema identității feministe”.
+ Că Natalie Portman abia s-a atins de mâncare în timpul pregătirilor / filmărilor pentru Black Swan nu e o surpriză, însă mă întreb dacă este într-adevăr necesar ca o actriță să ajungă în pragul anorexiei pentru a intra în rolul unei balerine (mai ales în contextul în care nu toate balerinele sunt doar piele și os).
+ CNN: Report: 33 women raped in the Democratic Republic of Congo. No comment.
Link-urile săptămânii
(Ultima ediție pe anul acesta.) 🙂
+ Halla Tomasdottir: A feminine response to Iceland’s financial crash (via cherrypick)
+ Parents’ group scolds TV shows for sexualizing young girls.
+ Tendința filmelor de acțiune care au în centru un personaj feminin puternic continuă în 2011 cu Hanna.
+ În cazul în care mai aveați vreo îndoială că designerii fac haine în care pot încăpea doar adolescentele: Fashion’s Latest Obsession Is A 12-Year-Old.
+ Iaromira Popovici despre romanul polițist Așa ceva nu se întâmplă niciodată, de Anne Holt: Crime, femei și succes.
+ Lauda de sine: O rază de speranță – via You Tube și în interpretare a cappella. Despre It Gets Better, proiectul inițiat de Dan Savage pentru a le oferi tinerilor LGBT un mesaj pozitiv.
+ Heidi Montag reveals scars from plastic surgery nightmare. Să sperăm că cineva va învăța din greșelile ei.
Jocurile Foamei – un alt fel de reality show
O nouă trilogie pentru adolescenţi ameninţă să atingă popularitatea seriilor Harry Potter şi Twilight. Scrisă de autoarea britanică Suzanne Collins, seria Jocurile Foamei (The Hunger Games în original) a fost publicată în 32 de ţări şi e în curs de ecranizare. Având în vedere succesul trilogiei, atât la public, cât şi la critici, aceasta a fost comparată, inevitabil, şi cu celelalte serii de pe lista celor mai bine vândute cărţi, în special cu Twilight. De ce tocmai Twilight? Pentru că în ambele serii se regăseşte motivul triunghiului amoros, omniprezent mai nou în literatura YA (Young Adult). Aceasta este însă singura temă comună a celor două serii, care sunt de fapt cum nu se poate mai diferite.
În Jocurile Foamei, acţiunea este plasată într-un viitor postapocaliptic în care America de Nord nu mai există, fiind înlocuită de Panem, un stat alcătuit din 12 districte subordonate unei autorităţi centrale numite Capitol. În fiecare an, doi adolescenţi sunt recrutaţi din fiecare district pentru competiţia care dă şi titlul trilogiei. În cadrul acesteia, participanţii sunt închişi într-o arenă şi obligaţi să se lupte între ei până la moarte, competiţia fiind televizată şi urmărită în direct de întregul Panem.
Eroina trilogiei este Katniss Everdeen care se oferă voluntară la Jocurile Foamei în locul surorii sale. Katniss este acel gen de personaj feminin pe care mi-ar plăcea să-l văd mai bine reprezentat în literatura pentru adolescenţi: este independentă, curajoasă, ia singură iniţiativa şi nu aşteaptă să fie salvată de nici unul dintre cei doi protagonişti masculini, Peeta şi Gale. Katniss este antiteza pasivei Bella din Twilight, cu atât mai mult cu cât este mai degrabă preocupată de soarta familiei sale decât de propria poveste de dragoste.
În plus, având în vedere conţinutul violent al cărţilor, impresia mea este că triunghiul amoros reflectă mai degrabă o încercare din partea autoarei de a face povestea mai accesibilă, exploatând nevoia de suspans a cititorilor, la fel cum, în primul volum din serie, Peeta şi Katniss, amândoi selectaţi pentru Jocuri, se prefac că sunt îndrăgostiţi pentru a câştiga simpatia telespectatorilor. Uşurinţa cu care cei doi îşi manipulează audienţa se datorează nu doar faptului că ei chiar se îndrăgostesc, ci şi credulităţii publicului lor, avid de senzaţional şi suspans, un public care se regăseşte uşor şi în realitatea contemporană, nu doar în ficţiune. O dovadă bună în acest sens este obsesia pentru aşa-numitele „reality show-uri”, care, în trilogia de faţă, ia o formă extremă: telespectatorilor le este oferită posibilitatea de a urmări cum participanţii se ucid între ei. Sigur că în realitate nimeni nu vrea să vadă aşa ceva, dar ideea principală ilustrată aici, aceea că industria entertainment-ului ar face orice pentru a-şi câştiga şi/sau păstra audienţa, nu este foarte departe de realitate.
Abordarea acestei teme actuale, precum şi personajele bine conturate fac din Jocurile Foamei o lectură interesantă şi recomandabilă atât adolescenţilor, cât şi adulţilor. În plus, după atâtea serii romance-fantasy apărute după Twilight (cum ar fi Fallen, Hush, Hush, The Immortals), în care rolul protagonistelor este să suspine după feţi-frumoşi care sclipesc la soare, o eroină precum Katniss Everdeen, fără puteri supranaturale şi al cărei prim scop este să supravieţuiască, nu să se îndrăgostească, e chiar binevenită.
masculin feminin
Jean-Luc Godard a împlinit astăzi 80 de ani și aș vrea să profit de această ocazie pentru a vă recomanda un articol academic despre gen în Masculin, Féminin (1966): Gender Politics and the Critical Gaze: Jean-Luc Godard’s Masculin-Féminin (via @filmstudiesff).
Down the Rabbit Hole 